DNA a trimis în judecată un fost vicepreședinte al ANRP și alte trei persoane: Despăgubiri nefondate de peste 18 MILIOANE de euro

Știrile zilei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru persoane.
Este vorba despre Selavărdeanu Claudița, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), cu rang de subsecretar de stat pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite în formă continuată, respectiv 494 de acte materiale și pentru exercitarea fără drept a unei profesii.
Nasleu Ioan, fost director al SC Piețe SA Timișoara, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
A fost trimisă în judecată și o avocată din cadrul Baroului București și administrator de fapt al unei societăți comerciale pentru: folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării, în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.
Totodată, DNA a trimis în judecată și un administrator al unei societăți comerciale pentru cumpărarea de influență, instigarea la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite și pentru folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„1. În perioada 16 noiembrie 2017–18 decembrie 2019, inculpata Selavărdeanu Claudița, în calitatea menționată mai sus, ar fi colectat informații personale și patrimoniale nedestinate publicității (numerele dosarelor, identitățile și adresele persoanelor îndreptățite la despăgubiri sau ale reprezentanților acestora, valoarea despăgubirilor, caracteristicile fizice, tehnice sau juridice ale imobilelor) din 494 de dosare A.N.R.P. validate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) sau instanțele de judecată pe care, ulterior, i le-ar fi transmis omului de afaceri (cercetat în prezenta cauză). Informațiile respective îi erau necesare acestuia pentru a trimite persoanelor îndreptățite oferte de cumpărare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate (30% din valoarea reală), profitând de incertitudinea și expectativa îndelungată în care se aflau titularii dosarelor ANRP.
În același scop, o parte din informații ar fi fost transmise de omul de afaceri și avocatei, iar aceștia, în urma folosirii informațiilor nedestinate publicității primite de la Selavărdeanu Claudița, ar fi obținut foloase necuvenite totalizând aproximativ 8.900.000 lei.
2. În cursul anului 2017, același om de afaceri i-ar fi promis în mod repetat lui Nasleu Ioan bani și un autovehicul BMW X1 pentru a interveni succesiv la prim-ministrul Guvernului României, la șeful Cancelariei acestuia și la președintele ANRP, asupra cărora Nasleu Ioan ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență și i-ar putea determina să urgenteze aprobarea unui dosar ANRP, privind acordarea ilegală a unor despăgubiri de 18.941.508 euro (pretențiile de despăgubiri în dosarul respectiv erau nefondate)”, se arată în comunicatul transmis de DNA.
Totodată, au fost dispuse măsuri asiguratorii, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunerea de a se menține măsurile dispuse.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






