Dobrogea: Avertizare meteo de ploi abundente, grindină și vânt

Știrile zilei
Meteorologii au emis astăzi o avertizare de ploi abundente și instabilitate atmosferică, care vizează trei sferturi din țară. În Dobrogea, din această noapte vântul va bate puternic iar ploile torențiale ar putea fi însoțite de grindină.
Codul Galben, valabil din noaptea de marți spre miercuri, ora 03, până miercuri seara, ora 23 vizează cea mai mare parte a țării, unde se vor înregistra cantități de apă însemnate și manifestări de instabilitate atmosferică.
Începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Îndeosebi în estul și sud-estul țării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.





