Dobrogea, sub avertizare de lapoviță și ninsoare
Știrile zilei
Începând de duminică, de la ora 10:00 şi până miercuri la aceeaşi oră sunt aşteptate precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ şi polei.
În intervalul menţionat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 15…30 l/mp.
Temporar va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan şi Dobrogea vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi se va forma polei.
În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, iar local şi temporar va mai ninge.





