Doi bărbați, arestați după ce au furat catalizatoarele mai multor vehicule parcate în Constanța

Știrile zilei
Urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat 2 bărbați, de 34, respectiv 40 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Astfel, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, cei în cauză ar fi sustras catalizatoarele de la 4 autoutilitare, în timp ce vehiculele se aflau parcate în diverse zone din municipiul Constanța.
La data de 6 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și orașul Ovidiu, în urma activităților fiind identificați cei 2 bărbați, care au fost conduși la sediu, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de ieri, 7 iulie, au fost prezentați instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța, precum și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.






