Doi smardoi, tată și fiu, l-au băgat în spital pe un constănțean, pentru o datorie: Agresorii au ajuns în arest

Știrile zilei
Ieri, polițiștii Secției 4 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința a doi bărbați, de 57 de ani, respectiv 29 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe 1.09.2023, în jurul orei 15:15, inculpatul I.L.C., în vârstă de 57 de ani, a acostat persoana vătămată, P.V., în vârstă de 44 de ani, pe trotuarul străzii Dezrobirii din municipiul Constanţa, în zona intersecţiei cu strada Eliberării.
După ce i-a solicitat persoanei vătămate remiterea unei sume de bani, în contul unei datorii, inculpatul I.L.C. l-a apelat telefonic pe fiul său, inculpatul I.S.A., în vârstă de 29 de ani, solicitându-i prezenţa la faţa locului. Acesta a ajuns în scurt timp la locul indicat, iar apoi cei doi inculpaţi au lovit în mod repetat persoana vătămată, cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
Totodată s-a reţinut că prin acţiunile lor cei doi inculpaţi au tulburat ordinea şi liniştea publică.
La data de 13.09.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2023 şi până la data de 12.10.2023 inclusiv, faţă de inculpaţii I.L.C. şi I.S.A.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Citește și:
OFICIAL: Agresorul care a înjunghiat un bărbat la Năvodari a fost arestat pentru 30 de zile






