Tineri depistați în zona CET având asupra lor SUBSTANȚE PSIHOTROPE. Pliculețele cu fragmente vegetale au ajuns la BCCO Constanța

Știrile zilei
Jandarmii constănțeni au depistat doi tineri care aveau asupra lor substanțe halucinogene.
În data de 16 octombrie, în jurul orelor 20.30, pe timpul executării serviciului în cartierul C.E.T., atenția patrulei de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța a fost atrasă de doi tineri care fumau într-o intrare secundară de bloc, dar și de faptul că unul dintre tineri a aruncat ceva la vederea lor.
Jandarmii au verificat zona și au descoperit două pliculețe transparente care conțineau fragmente vegetale de culoare verde maroniu, despre care tânărul care le-a aruncat spunea că nu știe nimic.
Cel de-al doilea tânăr a fost controlat. Astfel, au fost găsite 10 pliculețe transparente care conțineau fragmente vegetale de culoare verde maroniu, asemănătoare cu cele aruncate, despre care tânărul a susținut că sunt pentru relaxare.
Având în vedere suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii grupării au întocmit tinerilor actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope, iar bunurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
În ultimele șapte zile, jandarmii Grupării Mobile Constanța au executat peste 50 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice pe timpul cărora au întocmit două acte de sesizare pentru trei tineri depistați având asupra lor substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive și au aplicat un număr de 44 sancțiuni contravenționale, valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 13.600 lei.
Sursa foto Gruparea Mobilă Constanța
Citește și:
(VIDEO) FLAGRANT: cocaină și alte droguri descoperite în urma unor percheziții
Zeci de percheziții la traficanții de droguri: peste 50 de persoane sunt aduse la audieri






