DOLIU în lumea teatrului! A murit Cornel Ciupercescu

Știrile zilei
Teatrul Evreiesc de Stat a anunțat că actorul Cornel Ciupercescu a trecut astăzi în neființă. Acesta va fi înmormântat marți, în data de 06 decembrie, la Cimitirul Bellu.
Cornel Ciupescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, la clasa profesorului George Carabin (promoția 1970. Actorul a jucat numeroase roluri la Teatrul Municipal Ploiești, precum: Rică Venturiano în „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în regia lui Marcel Anghelescu, Valere în „Avatarul” de Moliere, în regia lui Aureliu Manea.

Cornel Ciupercescu
Acesta a jucat și la Teatrul De Stat Târgu Mureș: Boze în „Pădurea împietrită” de Sherwood Anderson, în regia lui Gh. Harag, Tase în „Un individ Suspect” de Sterea Popovici, în regia lui Eugen Marcus.
Din anul 1990, acesta a fost actor al Teatrului Evreiesc de Stat, timp de aproape trei deccenii, în roluri precum Saladin în „Nathan Înțeleptul” de G. E. Lessing, în regia lui Grigore Gonța, Gaston Schmaltz în „Povestea unei bănci particulare” de Friedrich Durrenmatt, în regia lui Kincses Elemer, Golem în „Golem” de H. Leivik în regia Cătălinei Buzoianu și Ulrich von Hutten în „Elogiul nebuniei” de Dumitru Solomon, în regia lui Ion Cojar.

Cornel Ciupercescu
Acesta a a jucat și rolul lui Nicolae Bălcescu în „La răscrucea marilor furtuni” în regia lui Mircea Moldovan sau Frâncu Slătineanu în „Castelul din Carpați” în regia lui Stere Gulea.
Foto: Facebook






