Dosar penal pentru un bărbat prins conducând o ambarcațiune fără a deține brevet. De belele a dat și comandantul navei care i-a permis acestuia să conducă

Știrile zilei
În cursul zilei de 10 iunie, polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Tulcea, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul Oficiului de Căpitănie Măcin, au depistat în zona km. 64 + 100, al fluviului Dunărea, bratul Măcin, pe raza comunei Ostrov, un bărbat în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea o ambarcațiune, fără a deține brevet sau certificat de capacitate corespunzător.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător”.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 55 de ani, în calitate de comandant al navei, ar fi încredințat, cu știință, conducerea navei unei persoane fără brevet sau capacitate corespunzător și a pus în navigație nava, fără echipaj minim de siguranță.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2, alin. 2 și art. 3 din Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval.
Foto: Ilustrativ






