Două ambarcațiuni s-au ciocnit la Murighiol. Sunt trei răniți

Știrile zilei
Un accident naval în care au fost implicate două ambarcațiuni s-a produs în localitatea Murighiol.
În această seară, la confluenta Dunării cu braţul Dunărea Veche, aproape de Murighiol, a avut loc un accident naval în urma căruia trei persoane au fost rănite.
Un localnic din Murighiol, în timp ce conducea o ambarcatiune de tip Corsar 700, a fost accidentat de un conducător al unei alte ambarcaţiuni, cu motor de 150CP.
În cele două bărci se aflau 13 persoane. La fața locului a intervenit elicopterul SMURD.
„Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului.
Până la acest moment, două dintre persoanele ranite au suferit leziuni mai grave şi au fost preluate de ambulantele SAJ.
Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD”, a transmis ISU Tulcea.






