Două creșe noi vor fi construite în Constanța. Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea

Știrile zilei
A fost aprobată construirea a opt noi creșe în țară prin programul naţional în domeniu lansat anul trecut de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat, luni, ministrul Cseke Attila pe pagina de Facebook. Numărul creșelor construite prin acest program a crescut la 60.
Noile proiecte vizează construirea de creşe mici, cu o capacitate de 40 de antepreşcolari, la Constanţa (două creșe), Sebeş şi Carei şi de dimensiuni medii în Timişoara şi Piatra Neamţ. În Bacău şi Zalău se vor construi creşe mari, pentru 100 – 110 copii, potrivit comunicatului.
„Ministerul Dezvoltării susţine dezvoltarea echilibrată a localităţilor şi sprijină tinerele familii, motiv pentru care în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi municipiu am aprobat construirea unei creşe sau două acolo unde numărul locuitorilor depăşeşte 100.000. Am aprobat finanţarea pentru 52 de creşe, iar acum am aprobat încă opt noi construcţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.
Ministrul Dezvoltării a adăugat că, în urma aprobării finanţării, construirea acestor creşe moderne intră în proces de achiziţie publică şi, ulterior, vor putea fi demarate lucrările.





