Drogurile din America de Sud intră în România prin Portul Constanța. Ce metode folosesc traficanții

Știrile zilei
Potrivit mai multor rapoarte ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), consultate de Europa Liberă, drogurile din Columbia ajung în România, prin Portul Constanța, atunci când este vorba de cantități mari, de la peste 10 kg la câtva tone.
Potrivit sursei citate, DIICOT a descoperit în luna iulie două rețele de traficanți care transportau în România droguri originare din Columbia, America de Sud.
Într-unul din cazuri, drogurile erau ascuns în pământ de flori, iar altele în cafea, de unde erau extrase printr-un proces chimic.
Printre membrii rețelelor au fost identificate și persoane din această țară, pe care organizațiile internaționale o plasează în topul mondial al producătorilor de stupefiante.
„România, ca și Bulgaria, Moldova și Ucraina sau Turcia, prin porturile de la Marea Neagră, reprezintă o alternativă viabilă, ocolitoare, de introducere a cocainei în Europa. Facilitățile oferite de portul Constanța și influența unor elemente cu caracter criminogen în administrația organelor de control și entităților economice din porturile de la Marea Neagră creează premisele utilizării acestei alternative”, a declarat un procuror DIICOT pentru Europa Liberă.
Conform datelor obținute de la DIICOT, 40% din drogurile care sunt comercializate în Europa sunt produse în Columbia. Una dintre rețelele descoperite în luna iulie aducea drogurile prin Portul Constanța.
„Portul Constanța rămâne o alternativă de introducere a marilor cantități de cocaină în Europa. Cocaina provenită din America de Sud este introdusă în Europa de grupările transnaționale folosind rute diversificate, metode de disimulare sofisticate, România reprezentând o alternativă viabilă prin facilitățile oferite de porturile de la Marea Neagră”, se precizează într-un referat al DIICOT care privește traficul de droguri prin România.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:
Mii de țigări nedeclarate, aduse din China, descoperite într-un container, în Portul Constanța






