După caniculă, vine potopul! Dobrogea, sub cod galben și portocaliu de averse, grindină și vijelii

Știrile zilei
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 27 iulie, o avertizare de vreme severă pentru mai multe zone ale țării, printre care și Dobrogea. În această regiune vor exista două coduri, unul galben, în județul Constanța, și unul portocaliu, în județul Tulcea.
În ceea ce privește codul galben din județul Constanța, acesta va intra în vigoare astăzi, 27 iulie, la ora 12.00, și va expira pe 29 iulie, la ora 02.00. În acest interval, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza și seara zilei de miercuri, 27 iulie, apoi din a doua parte a nopții de miercuri spre joi, 27/28 iulie.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h) și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi, 28 iulie, și în noaptea de joi spre vineri, 28/29 iulie.
De cealaltă parte, codul portocaliu valabil pentru județul Tulcea va intra în vigoare astăzi, 27 iulie, la ora 14.00, și va expira tot astăzi, la ora 22.00. În acest interval, vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80 – 90 km/h) și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25 – 35 l/mp.
Foto: ANM






