După multiplele isprave, polițiștii din Mangalia suflă și în iaurt: Un șofer care voia autorizație de reparații, testat cu aparatul drugtest. A ieșit POZITIV la cannabis

Știrile zilei
Ieri, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, cu privire la faptul că, în urma deplasării, pe partea carosabilă, peste o groapă, autoturismul său a suferit avarii, motiv pentru care solicită eliberarea unei autorizații de reparații.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Foto: Ilustrativ (IPJ Constanța)






