Ea este tânăra din Medgidia care a murit în accidentul dintre Murfatlar și Ciocârlia

Știrile zilei
Alexandra Cristina V. este tânăra de 24 de ani care si-a găsit sfârșitul în această dimineață în cumplitul accident petrecut pe DN 3,intre Ciocârlia și Murfatlar.
Tânăra era din Medgidia și cel mai probabil, la ora la care a avut loc accidentul se îndrepta către locul de muncă, fiind asistent în cadrul Spitalului Privat Euromaterna.
În accident au fost implicate o Mazda, cu numere de Tulcea, și un Golf 4, cu numere de Constanța pe care îl conducea tânăra decedată.
Potrivit observatornews.ro, un jandarm care conducea în spatele victimei susţine că șoferița avea viteză și a intrat dintr-o dată pe contrasens, semn că s-ar fi aplecat după un obiect în mașină.
Reamintim că în această dimineață, în jurul orei 06.00, poliţiştii constănțeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN3, dinspre localitatea Ciocârlia către Murfatlar, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de două femei, de 24, respectiv 20 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat decesul conducătoarei auto de 24 de ani și vătămarea corporală gravă a celeilalte șoferițe, precum și a unui pasager – bărbat, de 23 de ani.
În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Sursă foto: Facebook
Citește și:
O tânără de 24 de ani a murit într-un accident între Murfatlar și Ciocârlia






