Ei sunt cei 9 șefi de promoție de la Școala Gimnazială ,,Lucian Grigorescu” din Medgidia

Știrile zilei
Performanța are tradiție la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia.
Din promoția 2020 s-au remarcat nouă șefi de promoție, elevi de nota 10. Este vorba despre Bacî Adnan, Badea Andreea, Ilie Alexia Andreea, Sorici Robert Cristian, Dan Sara Maria, Lucaci Alexandra Iulia, Mafteiu Amalia Nicoleta, Neagu Alexandru Florin, Saly Melysa, absolvenți ce au dat dovadă de inteligență, consecvență și seriozitate, demonstrând că nimic nu este imposibil de realizat atunci când îți dorești cu adevărat.
„Competiţia dintre ei a fost una permanentă, dar întotdeauna colegială, fiind dornici să reprezinte cu mândrie școala noastră (la concursuri, olimpiade, sau prin diverse proiecte şi activităţi extrașcolare), devenind un adevărat exemplu pentru ceilalți și făcând astfel cinste nu doar unității în care au învățat, dar și comunității sau părinților. Școala, de unde acum vor pleca, va fi mult timp mândră de performanțele lor, iar noi, cadrele didactice, am fost încântați șă le fim îndrumători. Și pentru că sunt la finalul unei călătorii și se pregătesc de o altă „aventură”: LICEUL, le dorim zbor ușor și SUCCES!”, transmite conducerea instituției de învățământ.
Citește și:






