Ei sunt tinerii din Brăila și Tulcea care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1

Știrile zilei
Un accident teribil s-a întâmplat sâmbătă, 15 ianuarie, pe autostrada A1, în localitatea Nădlac, în apropiere de punctul de trecere al frontierei. Două femei şi un bărbat au murit, în urma impactului puternic. Victimele sunt din Brăila şi Tulcea şi au vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani.
Potrivit IPJ Arad, din cercetări a reieşit că un bărbat de 26 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe autostrada A1 a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu rutier care se afla în mişcare pe acelaşi sens de mers.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi a doua pasagere de 22 şi 29 de ani, din Brăila şi din Tulcea.
La volan se afla Ionuţ Alexandru, un tânăr doar 26 ani, din Brăila, care și-a pierdut viața în urma tragicului accident. Andreea C., o tânără de 22 ani din Tulcea, a murit în urma impactului. Rodica, de 29 ani, din Brăila, și-a pierdut viața în urma accidentului.
Un singur tânăr a scăpat cu viață. Bărbatul de 29 de ani, din Brăila, a fost transportat în stare gravă la spital.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Zeci de mesaje de condoleanţe au fost postate pe reţelele de socializare de toţi cei care i-au cunoscut pe cei trei tineri. Mama Andreei a scris un mesaj copleșitor: „Nici nu credeam că viața lor se va sfârși la capătul țării. Erau fericiți. Dar fericirea lor a luat sfârșit. Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în raiul lui alături de fata mea, Andreea”.
Tot pe reţelele de socializare a fost lansat şi un apel pentru toţi cei care doresc să ajute familia greu încercată a Andreei:
„Doamne ajuta! Am aflat cu multă durere vestea că Andreea a plecat dintre noi!… Andreea Calistrat (22 ani), a fost o persoană muncitoare, bună și provenea dintr-o familie cu o situație financiară precară, având acasa înca trei frați! Cine dorește să ajute, luați legatură cu Părintele Valentin Livescu din Parohia Pardina, județul Tulcea. Voi lasa afișat si un cont! Maica Domnului să vă ocrotească! Dumnezeu să te ierte, Andreea! Condoleanțe familiei!”
Cei care doresc să ajute familia Andreei pot dona la contul:
LIVESCU CRISTINA ELENA CONT IBAN RO41BTRL01401201G97772XX
Citește și:
Accident cumplit: Trei MORȚI după ce un autoturism a intrat sub un tir






