El este jandarmul din Tulcea care a înotat 42 de kilometri pentru a salva un micuț de 10 ani

Știrile zilei
Jandarmul tulcean Sorin Andrici a încheiat, ieri seară, în bazinul de pe malul lacului Ciuperca, un maraton de 24 de ore de înot pentru a atrage atenţia asupra unui copil de 10 ani, care are nevoie de sprijin financiar pentru o operaţie în străinătate.
Pe 1 iunie, chiar de Ziua copilului, el și-a depășit limitele și a înotat timp de 24 de ore la Bazinul de Înot Tulcea, parcurgând peste 42 km, pentru a strânge fondurile necesare băiețelului care suferă de Sindromul Angelman și epilepsie, acesta urmând să fie operat peste 4 zile în Turcia.
„Timp de trei luni, jandarmul s-a antrenat pentru acest ,,maraton de înot”, așa cum îi place lui să spună, iar eforturile au fost astăzi răsplătite. Acum este mulțumit sufletește că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a aduce o speranță în familia lui Adrian.
Plutonierul adjutant șef Andrici Sorin nu este la prima acțiune de acest gen, el reușind în urmă cu 2 ani să înoate în 12 ore, peste 22.000 de metri, în sprijinul colegului său, care de asemenea, a avut nevoie de sprijin material pentru un tratament medical, astfel că și de această dată, nu a putut sta deoparte și a acceptat o nouă provocare, pentru o cauză nobilă”, au scris, pe pagina de Facebook, colegii jandarmului tulcean.
Mama micuțului a spus că, în timp record, au fost strânși peste 24.000 de lei, iar astăzi, 3 iunie, familia va porni la drum, spre Turcia.
FOTO: Jandarmeria Tulcea






