Era să-și bage un consătean în groapă: Un tânăr din Tuzla va sta în pușcărie 3 ani și jumătate pentru tentativă de OMOR

Știrile zilei
Un bărbat din Tuzla, C.G., în vârstă de 29 de ani, a avut, anul trecut, ghinionul de a fi în momentul nepotrivit la locul nepotrivit: aflat pe terasa unui local din comună, s-a luat la ceartă cu un consătean pe care l-a înjunghiat cu un briceag.
Pe 6.10.2022, C.G., un tânăr de 29 de ani, căsătorit și cu un copil minor, se afla la o terasă din Tuzla când s-a luat la ceartă cu un cunoscut. Potrivit apărării sale, care a cerut instanței clemență și o pedeapsă minimă, bărbatul avea destule pe cap: tatăl său suferise de curând un accident vascular cerebral, iar el primise o notificare de evacuare a locuinței, împreună cu familia.
De aceea, în urma conflictului, în momentul în care consăteanul său, C.M., i-a dat un pumn în plină față, tânărul nu a ezitat: l-a înjunghiat, cu sete, în abdomen. Rana a necesitat 18-20 de zile de îngrijiri medicale, iar magistrații au considerat că plaga i-a pus viața victimei în primejdie, prin caracterul penetrant, cu consecinţa producerii de şoc hemoragic şi hemoperitoneu.
Mai mult, spun procurorii, doar intervenția promptă a medicilor de la spital i-au salvat victimei viața.
Sentința lui C.G. a fost dată pe 13.03.2023: 3 ani şi 10 luni închisoare, din care va fi scăzută perioada în care a stat la închisoare, de circa cinci luni. Partea vătămată nu a avut pretenții financiare pe parte civilă.
În schimb, inculpatul va trebui să achite către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa „Sfântul Apostol Andrei” suma de 4.391 lei, cu titlu de daune materiale.
Apelul la sentință a fost înregistrat pe 28.03.2023, iar un prim termen de judecată va avea loc pe 13.06.2023.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.







de ce nu ii scrieti numele ???