Fabian Popa, primul sportiv al CS Medgidia care debutează la profesioniști în “Gala Urban Legend”

Sport
Luptătorul Fabian Popa va participa în premieră, pe 29 aprilie la “Gala Urban Legend”, ediția XII. Este primul sportiv de la Clubul Sportiv Medgidia care își va face debutul la profesioniști, 75 kg.
„Practic sportul acesta de la vârsta de 6 ani”, ne-a declarat tânărul Fabian Popa.
La vârsta de 12 ani a suferit o accidentare foarte gravă, care l-a determinat să nu mai practice sportul timp de doi ani.
„Nu m-am dat bătut și am revenit cu o ambiție mai mare. Sportul înseamnă viață și sănătate pentru mine. Sala de kickboxing este ca a doua mea casă”, ne-a mai spus Fabian.
Fabian este antrenat de tatăl său, Robert. La competiția care va avea loc la finalul lunii aprilie pornește cu gânduri pozitive.
„Nu mă simt mai presus de adversar (n.r. Sebastian Lomoșanu) știind că este cu 8 ani mai mare decât mine, dar nu mă voi da bătut indiferent de situație”, explică Fabian.
De-a lungul carierei, Fabian Popa a câștigat locul 3 la europene (categorie de vârsta 18-21 ani), Centura României și locul întâi la mai multe competiții naționale cum ar fi Cupa “SHIN DOJO” organizată la București.

sportiv CS Medgidia profesionisti gala Urban Legend (2)








