Ordinul fostului ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost publicat deja în Monitorul Oficial și vizează ridicarea gradului de dificultate a probelor sportive eliminatorii de la admiterea în școlile Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, probele vor fi extrem de greu de trecut de femei, dar și de bărbații care nu au o condiție fizică bună.
În urma actului normativ, viitorii angajați ai Poliției Române vor avea peste 1,70 metri înălțime și o condiție fizică apropiată de cea a sportivului de performanță, scrie Național.
Manechinul din probele sportive pentru admiterea în școlile structurilor MAI, care trebuia cărat la subraț, transportat cu spatele, ocolind jaloane, s-a îngrășat. Astfel, de la 40 de kilograme, accesibil oricărui candidat, acesta are acum 60 de kilograme. Modificarea greutății acestuia a fost cerută chiar de sindicaliștii din Poliție, care s-au trezitcă, în situații critice, când erau nevoiți să salveze oameni din incendii sau accidente, femeile polițist nu reușeau să își facă datoria. O altă probă, nou introdusă, de data aceasta, este atingerea unei mingii de tenis suspendate de la sol la o înălțime de 2,55 metri. Candidații au dreptul la o singură încercare, fiind eliminați cei care reiau parcurgerea probei, reiau elanul sau nu ating obiectul suspendat. Totodată, a fost mărit numărul de probe, dublându-se și greutățile folosite în unele dintre acestea.
„La proba numărul 4 este vorba despre ridicarea a două greutăți a câte 10 kg fiecare, în varianta veche acestea având doar câte 5 kg, care trebuie depozitate într-un stativ aflat la o înălțime de 1,90 metri față de podea, iar în varianta inițială depozitarea se făcea pur și simplu pe sol. Sunt descrise mult mai clar situațiile în care candidatul este penalizat sau eliminat. La proba cu manechinul nici nu existau penalizări și erau eliminați doar dacă treceau linia de sosire fără manechin. La proba numărul 10, cu aruncarea mingii de handbal la țintă, aveau o distanță de 7 metri, acum au o distanță de 10 metri”, a afirmat Teodora Ghiveci, vicepreședinte al Sindicatului Polițiștilor ProLex.
Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și personalului Contractual (SNPPC), spune că ridicarea gradului de dificultate a probelor sportive este o măsură binevenită.
„Nu știu dacă e bine sau rău, dar, în opinia mea, este în regulă ceea ce s-a făcut. Pentru că trebuie să iei oameni pregătiți, cu condiție fizică, care să ducă la îndeplinire misiuni, nu așa, angajăm pe oricine, după care mai trimitem doi să-l scoată și pe el, nu e în regulă. Noile bareme fizice nu sunt un lucru negativ, pentru că în Poliție oamenii trebuie să fie bine pregătiți fizic, psihic, emoțional, intelectual, profesional”, a spus Dumitru Coarnă.
UPDATE
„În spațiul public au apărut numeroase informații contradictorii cu privire la modul în care a fost modificat traseul practic–aplicativ (proba sportivă) pentru examenul de admitere în instituțiile de învățământ din cadrul MAI.
Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, am realizat un material video care prezintă exact modul de parcurgere al acestui traseu. Criteriile de admitere sunt identice pentru băieți și fete!
Acesta va fi aplicat cu începere din ianuarie 2020, pentru sesiunile de admitere la școlile de agenți de poliție, poliție de frontieră și subofițeri de jandarmerie.
Acest traseu practiv-aplicativ nu este valabil pentru examenul de admitere la unitățile de învățământ ce formează pompieri.
Aici puteți vedea tabelul cu modificările de traseu practic-aplicativ pentru sesiunile de admitere la școlile de agenți de poliție și subofițeri de jandarmerie”, au transmis reprezentanții MAI astăzi, într-o postare pe pagina de Facebook.
https://www.facebook.com/438338142903249/posts/2819507161452990/
Sursa: www.stiripesurse.ro








