Firma deputatei Maria Horga a vrut să mai prindă un contract la Constanța, dar nu a avut succes

Știrile zilei
Compania fondată de deputata PNL Maria Gabriela Horga, căsătorită cu fiul unui fost șef al IPJ Constanța, a contestat rezultatul licitației pentru atribuirea contractului ce vizează lucrările de reparații pentru menținerea inclusiv întreținerea sistemului de iluminat public din municipiul Constanța. Valoarea totală estimată a contractului, potrivit anunțului inițial, este de 6.247.766 de lei fără TVA sau 7.434.841 de lei cu TVA.
Euro-Audit Service SRL, o firmă cu zeci de contracte încheiate cu instituțiile statului în palmares, s-a arătat interesată de contract, intrând astfel în competiție cu Luxten Lighting Company SA și Flash Lighting Services, alte două societăți cu experință, atât în ceea ce privește domeniul instalațiilor electrice, cât și în legătură cu parteneriatele public-privat.
Oferta depusă de Euro-Audit SRL a fost însă respinsă ca inacceptabilă, decizia Primăriei Constanța fiind materializată în Raportul procedurii emis pe 20 noiembrie 2023 și Comunicarea rezultatului transmisă pe 20 decembrie 2023.
Societatea controlată de familia Mariei Horga nu a renunțat însă și a solicitat anularea acestor documente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, prin cererea înaintată către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
CNSC a respins ca nefondată contestația depusă de companie, prin decizia de pe 29 ianuarie 2024.
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 5 ianuarie 2024, SC Euro-Audit Service SRL a fost fondată în 2004 de Maria Gabriela Horga, deputat PNL, fiind în prezent condusă de mama acesteia, Mihaela Petruța Horga, fost director la Curtea de Conturi. Aceasta deține întregul capital social, fiind unicul beneficiar al societății.
Societatea e administrată de soțul deputatei Horga, Alexandru Cârlig, fiul fostului șef al IPJ Constanța, Ion Cârlig.
Firma are puncte de lucru în Deva, Petroșani și București și a raportat în anul fiscal 2022, 19,150.536 de lei, profit de 2.018.742 și datorii ce se ridică la suma de 12.403.779 de lei.
În același an a încasat 128.408.132,07 de lei, adică 670.52% din cifra de afaceri, de pe urma numeroaselor licitații pe care le-a câștigat.
Preciză faptul că Maria Horga a fost votată de Parlament pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru sectorul instrumente și investiții financiare.
Sursă foto: Facebook
Citește și:




