Fiul patronului Cris Tim, ARESTAT într-un dosar de TRAFIC DE COCAINĂ după ce a fost prins în flagrant

Știrile zilei
Vlad-Cristian Timiș, fiul patronului Cris-Tim, cel mai mare producător de mezeluri din România, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta a fost depistat de DIICOT în urma unui flagrant, când încasa bani de la un dealer de droguri care acționa în Prahova.
Fiul lui Radu Timiş este acuzat de DIICOT de trafic de droguri de mare risc.
Iniţial a fost prins un tânăr de 21 de ani în timp ce vindea cocaină în Cornu, Prahova (localitate în care se află și celebra proprietate a pușcăriașului Adrian Năstase).
Ulterior a fost prins în flagrant Vlad Timiş, în vârstă de 22 de ani, când intenţiona să ridice banii de pe urma vânzării cocainei de la primul tânăr. La momentul flagrantului a fost şi testat, fiind depistat drogat cu cocaină.
Vlad Cristian Timiş şi colaboratorul său, Florin Daniel Stoian, au fost duşi la Craiova, pentru a fi audiaţi în cauză de către procurorii DIICOT. Pe numele său a fost solictată măsura arestării preventive, dosarul aflându-se pe rolul secţiei penale a Tribunalului Dolj.
Instanţa a aprobat solictarea procurorilor DIICOT astel că Vlad Timiş şi cel de-al doilea inclupat, Daniel Stoian, au fost arestaţi pentru 30 de zile, soluţia nefiind una definitivă, dar executorie.
”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Timiş Vlad-Cristian pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi până la data de 13 octombrie 2021, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stoian Daniel-Florin pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14 septembrie 2021 şi până la data de 13 octombrie 2021, inclusiv”, conform portalului instanţelor de judecată.
Soluţia Tribunalului Dolj a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, dosarul fiind programat pentru soluţionare pentru data de astăzi, 20 septembrie.
Sursa: www.adevarul.ro






