FLAGRANT: Un individ a fost prins când încerca să vândă o femeie pentru 1.000 de euro

Știrile zilei
În cursul zilei de 5 aprilie 2023, oamenii legii au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare.
Astfel, oamenii legii au depistat, în flagrant delict, în județul Satu Mare un bărbat, în vârstă de 22 de ani, în timp ce intenționa să vândă o femeie, în vârstă de 32 de ani, contra a 1.000 de euro.
Din verificările efectuate, polițiștii au constat faptul că femeia urma să fie exploatată sexual.
Individul a fost condus la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în vederea audireii.
„Față de acesta, procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Se precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)
Citește și:






