Florin Cîțu s-a întâlnit, la Valu lui Traian, cu primarii PNL din județul Constanța. Ce au discutat

Politic
În cursul zilei de ieri Florin Cîțu, președintele Partidului Național Liberal, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, au participat, la Valu lui Traian, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Organizației Județene PNL Constanța. La întâlnire au participat primarii PNL din județul Constanța cu câteva excepții. Potrivit unor surse, de la întâlnire ar fi lipsit primarul orașului Ovidiu, George Scupra, primarul comunei 23 August, Mugurel Mitrana, dar și primarul comunei Pantelimon, Costel Armășescu.
La întâlnire s-au discutat chestiuni legate de sursele de finanțare și modul de accesare a proiectelor din PNRR, PNI și POR. De asemenea, primarii au fost cei care și-au susținut diverse puncte de vedere cu privire la modul în care se derulează etapele de implementare a proiectelor, solicitând susținere mai mare în acest sens. Totodată au fost dezbătute numeroase aspecte de interes pentru UAT-urile din județul Constanța.








