Fost consilier juridic trimis în judecată de DNA pentru luare de mită! Ce sumă a pretins acesta de la un om de afaceri

Știrile zilei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui consilier juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al primăriei municipiului Lupeni, județul Hunedoara, la data săvârșirii faptei, pentru luare de mită.
Este vorba despre Pavăl Constantin.
„În perioada octombrie – noiembrie 2022, inculpatul Pavăl Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 50.000 euro pentru a-l „ajuta” să încheie un act adițional de prelungire a contractului de concesiune pentru o suprafață de teren de 160 mp, aflată în proprietatea Primăriei municipiului Lupeni, care fusese aprobat prin HCL 136/2022. Precizăm că inculpatul Pavăl Constantin, în baza referatului pe care îl întocmise în data de 02.11.2022, privind constituirea comisiei de negociere, fusese desemnat prin dispoziția din data de 02.11.2022 a primarului să facă parte din comisia de negociere directă, ce avea ca obiect concesionarea terenului respectiv”, se arată în comunicatul transmis de DNA.
Totodată, după mai multe negocieri, suma finală care i-ar fi fost remisă suspectului ar fi fost de 7.000 de euro, plătită într-o singură tranșă.
Reprezentanții DNA menționează și că, după primirea banilor, respectiv ziua de 1 noiembrie 2022, solicitarea omului de afaceri ar fi fost realizată în doar o zi și jumătate, adică în data de 3 noiembrie 2023, după ce fostul consilier juridic ar fi efectuat, în data de 2 noiembrie 2022, procedurile necesare constituirii comisiei de negociere.
Astfel, în cauză au fost dispuse măsurile asiguratorii, precizează DNA.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:






