(FOTO) Accident MORTAL la ieșire din Saraiu: Un autoturism s-a răsturnat

Știrile zilei
În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au fost solicitați să intervină la ieșirea din localitatea Saraiu, după ce, un autoturism s-a răsturnat.
La fața locului intervin pompierii Stației Hârșova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Autoturism răsturnat – Saraiu

Autoturism răsturnat – Saraiu
În urma incidentului două persoane au fost rănite. Victimele sunt încarcerate.
Update:
Doi bărbați erau în interiorul autovehicolului
Se efectuează protocolul de resuscitare pentru una dintre victimele accidentului ce a suferit un stop cardio-respirator.
A doua victimă a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism al membrelor superioare.
Persoanele rănite sunt transportate la Spitalul Județean Constanța.
Update 2:
Șoferul este cel care a suferit un stop cardio-respirator. În ciuda încercărilor echipajelor de salvare de a îl resuscita, acesta a decedat.
Se transmite că bărbatul ar fi avut vârsta de 35 de ani.






