(FOTO) Alte animale au fost omorâte de șacali în comuna Crișan. Nici la a patra licitație organizată de ARBDD pentru extragerea prădătorilor, NU s-a predat contractul

Știrile zilei
Cu câteva zile înainte ca la ARBDD să aibă loc licitația pentru extragerea unui număr de 300 de exemplare de șacali din Delta Dunării, alți localnici din comuna Crișan, satul Caraorman au rămas fără animale. Câțiva viței au fost omorâți și mâncați de șacalii înfometați, păgubindu-i astfel pe localnicii care aveau speranța unui venit în plus.
„Din informațiile pe care le dețin, licitația pentru concesionare a serviciului de capturare a șacalilor s-a amânat. Cele mai recente pagube sunt la Caraorman, 4-5 viței au fost omorâți, însă până acum cam toți crescătorii de animale au avut pagube de-a lungul vremii. Oamenii vin la noi la Primărie și ne reclamă problemele, noi transmitem problemele autorităților care se fac că nu aud și astfel mergem mai departe. Pagubele rămân la crescătorii de animale. (…) Este foarte puțin 300 de exemplare pe care autoritățile au spus că trebuie să le elimine. Eu cred că am peste 2.000 doar la mine în comună”, ne-a declarat primarul comunei Crișan, Silviu Rahău.
Despre motivele care au stat la baza anulării acestei a patra încercări de predare a contractului de extragere a exemplarelor de șacali din apropierea comunităților din Delta Dunării, am stat de vorbă cu Violeta Bîscă, directorul Direcției Management Ecologic din cadrul Administraţiei Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
„Licitația s-a organizat pentru a patra oară. Pentru primele trei încercări niciun ofertant nu a depus nicio ofertă, iar acum, la ultima licitație anulată a fost depusă documentație greșită, nu au respectat caietul de sarcini. Se va repeta licitația. Noi sperăm să se rezolve și ca cei care la ultima licitație au avut greșeli la documentație să revină. Reluarea activității de vânătoare nu poate fi permisă ca atare și permiterea în condiții necontrolate”, ne-a declarat directorul Direcției Management Ecologic din cadrul ARBDD, Violeta Bîscă.
Cota de 300 de exemplare care trebuie să fie extrase din Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost alocată de Direcția Cinegetică din cadrul Ministerului Mediului în urma evaluării și aprobării Academiei, ne-a explicat . „Evaluarea populației de șacali nu a mai fost făcută prin metodele clasice, la fața locului, din 2017. În momentul de față, evaluarea făcută a fost o extrapolare a datelor cu oameni de știință de la universități, ținând cont de caracteristice specieie, capacitatea de înmulțire. (…) Pentru că reclamațiile au venit de la lcoalnici, și la recomandările atașate aprobării se specifică ca extracția controlată să se facă din zona localităților. Tot institutele de cercetare au recomandat populației să nu mai lase animalele libere „, spune Violeta Bîscă, director executiv în cadrul ARBDD, Direcția Management Ecologic.
Practic, o evaluare din birou, lucru admis și de reprezentanții autorităților cu care am stat de vorbă.
Ultima extragere a exemplarelor de șacali din Delta Dunării a avut loc în 2019, situație relatată și într-un articol pe care îl puteți citi AICI.
Citește și:






