(FOTO) Curs de inițiere pentru supraviețuirea pe apă, desfășurat pe litoral

Știrile zilei
Un curs de inițiere pentru supraviețuirea pe apă, organizat de Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” și desfășurat cu sprijinul Forțelor Navale și al Escadrilei 572 Elicoptere aparținând Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, a avut loc pe litoralul românesc.
Exercițiul s-a construit în jurul situației în care o persoană se află prinsă în valurile mării. Astfel, pentru scenarii cât mai realiste care să imite asemenea situații limită, militarii din echipajele aeronavei au fost „părăsiți” în larg timp de câteva ore, fiind apoi recuperați cu ajutorul operatorilor căutare-salvare care coboară cu troliul din elicopter.
Cursul de inițiere pentru supraviețuirea pe apă a personalului navigant al Forțelor Aeriene formează deprinderi care salvează vieți, folosind metode de instruire ce îmbină extenuarea, adrenalina și încrederea în coechipier.
Foto: Facebook
Citește și:






