(FOTO) Participare IMPRESIONANTĂ de concurenți și spectatori la luptele Kureș de la Amzacea

Sport
Peste 80 de concurenți, dintre care 40 la categoria “Open”, s-au întrecut duminică, 12 iunie, la Amzacea, la competiția de lupte tradiționale tătărești Kureș, organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România în colaborare cu Primăria și Consiliul Local.
După 30 de ani, sportul tradițional al tătarilor a fost prezent din nou la Amzacea unde a adunat peste 2.500 de spectatori și oferind celor prezenți un spectacol inedit, o demonstrație de curaj și dibăcie.
Concursul s-a desfășurat pe trei categorii, la final câștigătorii adjudecându-și premiile în bani și animale, dar și toți ceilalți participanți fiind recompensați pentru curajul lor cu premii de participare.
Evenimentul a fost posibil datorită implicării președintelui organizației locale a UDTTMR, Osman Octay, și unei bune colaborări cu autoritățile locale, care au deschis astfel o nouă etapă în promovarea valorilor identitare ale etnicilor tătari.
Foto: Facebook/ Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România
Citește și:
Lupte tradiționale tătărești sâmbătă, 18 iunie, pe stadionul din Tuzla
(FOTO) Concursul de Kureș, desfășurat la Medgidia, și-a desemnat câștigătorii







