(FOTO) Un autoturism s-a făcut SCRUM pe DN22, în județul Tulcea

Știrile zilei
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au fost solicitați în această dimineață să intervină pe DN 22, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. În mașină se aflau cinci persoane, trei minori și doi adulți, iar aceștia au reușit să se autoevacueze. Astfel, nu s-au înregistrat victime.
„Pompierii din Măcin au fost solicitați în această dimineață pe DN 22 în apropiere de intersecția cu localitatea Turcoaia pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism în care se aflau 5 persoane (trei minori și doi adulți).
Incendiul a fost lichidat în scurt timp de la ajungerea echipajelor de intervenție, iar pericolul de propagare la vegetația uscată a fost eliminat.
Nu au fost înregistrate victime, ocupanții autoturismului reușind să se auto evacueze.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurt circuit electric”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Foto: ISU Tulcea






