(FOTO/VIDEO) Accident rutier cu o victimă ÎNCARCERATĂ în Tulcea

Știrile zilei
Un accident rutier a avut loc astăzi în municipiul Tulcea, acolo unde trei autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului au fost trimise două echipaje, unul de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere, care au intervenit pentru extragerea unui bărbat (șofer), dintr-un autoturism. Acesta a fost predat in siguranță Serviciului Județean de Ambulanță.
În coliziune au fost implicate trei autoturisme, două dintre acestea fiind parcate, rezultând o singură victimă.
Totodată, forțele de intervenție au procedat la eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, prin scoaterea bornelor de la bateria autoturismului.
Foto/Video: ISU Tulcea






