(FOTO/VIDEO) Cofetăria Silvian a fost ÎNCHISĂ de Protecția Consumatorilor. Aparatură ruginită, neigienizată și produse nesigure pentru consum descoperite în urma unui control fulger

Știrile zilei
În urma controlului desfășurat astăzi la Cofetăria Silvian din Constanța, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi în cuantum de 13.000 de lei și au închis temporar prestarea serviciului de alimentație publică până la remedierea nuemroaselor deficiențe constatate.
Astfel, în urma desfășurării unei acțiuni de control desfășurate la punctul de lucru al SC SILVIAN STAR SRL, strada I.G. Duca, nr. 73 s-au aplicat două amenzi în cuantum total de 13 000 lei, s-au oprit definitiv de la comercializare și s-au retras din circuitul consumului uman produse alimentare neconforme în valoare de 2.546 lei și s-a dispus măsura de oprirea temporară a prestării serviciului de alimentație publică până la remedierea deficiențelor constatate.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Constanța, în timpul controlului, s-au referit la:
- chederile, protecția ventilatorului și rafturile vitrinelor frigorifice sunt neigienizate și cu vopseaua exfoliata
- paviment neigienizat
- aparatură (malaxor, cuptoare) cu rugină și neigienizate
- produse alimentare nesigure – prăjituri diverse sortimente – care nu au informații privind dată limita de consum sau dată de minimă durabilitate
- hotă este neigienizata și cu depuneri de grăsime
- recipiente de colectare a rezidurilor menajere fără capac și acționare la pedala ce contaminează materiile prime și preparatele culinare
- ustensile nerecomandate în alimentație publică (nu pot fi igienizate) cuțite cu mâner din lemn , linguri din lemn depreciate
- tăvi cu depuneri grosiere de arsură și grăsime
- în camera frig agregatul frigorific prezintă rugină
- calorifer cu rugină și praf
De asemenea, s-a constatat că pe platforma Glovo nu sunt informații privind declarația nutritională, ingredientele produselor și cantitatea lor, substanțele cu efect alergen.
Potrivit repreentanților CJPC Constanța, controlul la Cofetăria Silvian a venit ca urma a desfășurării unei acțiuni pe societățile care practică catering și sunt listate pe platforma Glovo și care nu au informații complete privind produsele comercializate (ingrediente, alergeni, declarație nutrițională).
https://youtu.be/FZwv1XKiauk






