(FOTO/VIDEO) Cum se conturează satul turistic în stil grecesc construit de Ionuț Galani, ELLINIKO HORIO GALANI

Știrile zilei
Pe lângă cântecele grecești, Ionuț Galani aduce pe litoralul românesc și confortul elen oferit de casele de vacanță din Grecia. Artistul se apropie de finalizarea construcției unui minicomplex, aflat în apropiere de litoralul comunei 23 August.
Solistul constănțean a început construcția unui minicomplex de căsuțe de agrement, aproape de litoralul localității 23 August, care poartă numele său, ELLINIKO HORIO GALANI (Satul Grecesc Galani).
În prima etapă, artistul a început proiectul prin construcția a patru case din lemn, acestea fiind aproape finalizate.
Ionuț Galani aduce confortul elen pe litoralul românesc
„Este un proiect simpluț dar mareț în sufletul meu, de care mă ocup personal. Sincer nu este ușor la câte impedimente apar, dar merg înainte și sper să fac din acest mic vis un proiect de care să se bucure mulți! Nu sunt și nu am fost niciodată un antreprenor sau dezvoltator imobiliar, după cum au vorbit tot felul de oameni cârcotași, sunt doar un om căruia îi place tot ceea ce este simplu, natural și frumos!”, a declarat artistul legat de proiectul pe care îl are în lucru.
Am legat totul de acest vis
„Interpretez cu mare patos și drag muzica grecească! Am legat totul de acest vis și har pe care Dumnezeu mi l-a lăsat. Nu vreau să mă îmbogățesc, vreau doar să las ceva frumos pe acest pământ”, a mai adăugat Ionuț Galani, potrivit Money.ro.
Proiectul este aproape finalizat
Despre proiect, artistul menționează într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook că este aproape finalizat.
„Am venit la Ellinko Horio Galani. Uitați, detalii, o să pun și niște flori frumoase. Suntem spre finalizare… Acestea două sunt gata”, a spus Ionuț Galani în timp ce filma două dintre casele construite în prima etapă a proiectului.
Foto/Video: Facebook






