(FOTO/VIDEO) O echipă de salvatori din Constanța lucrează, zi și noapte, pentru a găsi victimele cutremurului din Turcia

Știrile zilei
Mai mulți voluntari specializați în căutare și salvare din Constanța se află, zilele acestea, printre echipele de salvatori din micuțul oraș İslahiye, din regiunea Gaziantep, Turcia, aflat în zona roșie în care a lovit cutremurul de luni, 6 februarie.
Orășelul are 30.000 de locuitori: mulți au rămas pe drumuri, în urma prăbușirii clădirilor în care locuiau. Alții, au fost prinși sub dărâmături, iar echipele de români aflați la fața locului, caută, zi și noapte, victimele prinse sub resturile de clădiri.
Una dintre aceste echipe este formată din patru voluntari ai CERONAV, conduși de Ovidiu Cupșa.
Acesta ne-a și pus la dispoziție o serie de materiale foto și video, spunând că românii lucrează, și noapte, pentru a căuta eventualii supraviețuitori ai cutremurului.





