za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Administrație locală - (FOTO/VIDEO) Petiție pentru asfaltarea drumului de legătură între localitățile Conacu și Cobadin. Cum va rezolva situația autoritatea publică locală și ce declară primarul Cristian Telehoi

(FOTO/VIDEO) Petiție pentru asfaltarea drumului de legătură între localitățile Conacu și Cobadin. Cum va rezolva situația autoritatea publică locală și ce declară primarul Cristian Telehoi

(FOTO/VIDEO) Petiție pentru asfaltarea drumului de legătură între localitățile Conacu și Cobadin. Cum va rezolva situația autoritatea publică locală și ce declară primarul Cristian Telehoi

Administrație locală

06.08.2021

De către Redacția Ziarul Amprenta

Mari Ivona Vlad, o locuitoare a satului Conacu din comuna Cobadin, a inițiat o petiție prin care solicită asfaltarea drumului  de legătură Conacu – DC391. Până în momentul de față, petiția a fost semnată de 331 de locuitori din Conacu, care se confruntă de ani buni cu problema acestui drum impracticabil, plin de gropi, care le dă multe bătăi de cap.

”Cerem să se asfalteze drumul dintre Conacu și Cobadin. Neavând mijloace de transport în comun, ne distrugem mașinile personale mergând pe un drum pietruit și plin de gropi!
Această petiție nu se adresează doar celor care au mașini ci și celor care apelează la cunoștințe pentru a se deplasa până unde au treabă! Pentru că e vorba de o comunitate mică, care nu reprezintă un potențial electoral, doar fiind uniți și implicați putem convinge autoritățile să-și facă treaba!” se arată în petiție.

”Am făcut acest demers pentru că nu se mai poate altfel! Pentru că NU există transport public pe această rută! Pentru a se deplasa în exterior, locuitorii din Conacu sunt nevoiți să se deplaseze pe jos, cu căruțele sau cu mașinile personale, cei care au așa ceva. Însă reparațiile lunare ale autoturismelor ajung la valori foarte ridicate din cauza drumului impracticabil” ne-a declarat Mari Ivona Vlad.

DC 391 Conacu

DC 391 Conacu

Femeia povestește că au fost situații numeroase în care salvarea a ajuns foarte târziu la bolnavi din cauza drumului anevoios. În cazul unui pacient cu accident vascular cerebral a fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru a transporta bolnavul la spital. Drumul cu o lungime de 5,4 km este parcurs în 25-30 de minute din cauza gropilor și craterelor existente.

De asemenea, iarna localitatea rămâne izolată zile la rând pentru că nici măcar utilajele de deszăpezire nu pot ajunge în zonă pentru a interveni.

https://za.waio-allstars.ro/wp-content/uploads/2021/08/video-1628109511.mp4

”Dorim să înțeleagă reprezentanții Primăriei că oamenii vor să muncească dar nu au cum să ajungă la un loc de muncă din cauza lipsei transportului public. Locuitorii din Conacu sunt condamnați să rămână în sat dacă această problemă nu va fi rezolvată urgent. Chiar dacă nu reprezentăm un mare interes din punct de vedere electoral, merităm și noi condiții decente de viață cu transport public și drumuri asfaltate. Și ulițele din sat sunt la stadiul de pămât, nu au văzut nici măcar piatră până acum” mai declară Mari Ivona Vlad.

Petiția a fost trimisă Primăriei Comunei Cobadin pe mail încă din data de 30 iunie însă, femeia spune că până în acest moment nu a primit niciun răspuns.

Pentru a vedea cum poate fi rezolvată această situație în care se află cele peste 100 de familii din Conacu, am luat legătura și cu Cristian Telehoi, primarul Comunei Cobadin:

”Cunosc foarte bine situația, știu cum arată acest drum care în momentul de față este pietruit. A mai fost reabilitat de câteva ori până acum dar pentru că a fost pusă doar piatră, în timp s-a degradat din nou. Și din cauza ploilor, a utilizării, dar și a utilajelor grele. Reabilitarea acestui drum este o prioritate pentru mine la fel cum sunt și proiectele referitoare la asfaltarea a 8,2 kilometri în localitățile Viișoara și Cobadin, cel al alimentării cu apă a localității Negrești sau cel al racordării la gaze a comunei noastre. În acest moment avem în lucru actualizarea  documentației DALI(Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii) pentru proiectul de asfaltare. Din cauza creșterii considerabile a prețurilor în sectorul construcțiilor am fost nevoiți să actualizăm documentația respectivă. Încă de la începutul acestui an am fost în audiență la președintele Consiliului Județean Constanța pentru a-i prezenta această situație și pentru a solicita ajutor. Pentru că valoare acestei investiții este foarte mare, în jur de 8 milioane de lei, și nu poate fi suportată în niciun caz din bugetul local, vom încerca atragerea de fonduri europene prin PNRR(Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă)”.

Primarul Telehoi spune că mai are o soluție în cazul în care nu se reușește atragerea de fonduri nerambursabile: ”Dacă acest proiect nu va fi finanțat, vom realiza în etape reabilitarea cu beton asfaltic, pe tronsoane de câte doi kilometri, cu bani din bugetul local. Până la finalul mandatului sper ca această situație să fie rezolvată. Este normal ce solicită cetățenii, le înțeleg nemulțumirea și fac tot ce pot să rezolvăm” a mai declarat Cristian Telehoi.

Referitor la inexistența transportului public local primarul afirmă că societatea care asigură serviciul de transport nu dorește să intre și pe ruta Conacu din cauza drumului degradat iar primăria nu poate obliga un agent economic să presteze acest serviciu. Pe viitor, dacă situația va permite și flota de microbuze a primăriei va fi mărită, este posibil ca acest traseu să fie asigurat pentru cetățeni cu unul dintre microbuzele autorității locale.

Redacția Ziarul Amprenta

Etichete:

  • comuna Cobadin
  • Conacu
  • Cristian Telehoi
  • Mari Ivona Vlad
  • Petiție asfaltare drumuri
Articole similare

Administrație locală

Lucrări la rețeaua de termoficare: În ce zone din Constanța nu se va furniza căldură 08.02.2024

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Decebal. Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și …

Administrație locală

Primăria Municipiului Constanța, dată în judecată de firma care s-a ocupat de reabilitarea Pieței Ovidiu, pentru recuperarea unor bani 08.02.2024

Primăria Municipiului Constanța a fost dată în judecată de compania Ro-Mat-Construct SR, firma care s-a ocupat de restaurarea Pieței Ovidiu. Proiectul a fost unul de mare anvergură, primii pași către acest obiectiv fiind făcuți încă din anul 2008, când s-a …

Administrație locală

Primăria Cernavodă vrea să închirieze mai multe spații. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația 07.02.2024

Primăria orașului Cernavodă organizează pe 5 martie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, licitația publică deschisă în vederea închirierii a patru spații.  Lista spațiilor scoase la licitație cuprinde: 1. Spațiul situat în strada Prelungirea Seimeni, nr. 25 în …

De la același autor

Știrile zilei

Fenomen ALARMANT în Constanța! Un alt individ prins cu substanțe interzise de polițiștii locali constănțeni 20.01.2024

Ieri, 19 ianuarie 2024, în jurul ore 11.00, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, Biroul Monitorizare Zone Publice și Intervenții, în timpul îndeplinirii atribuțiilor pentru menținerea ordinii și siguranței publice, au identificat un bărbat în zona industriala …

Știrile zilei

Ziarul Amprenta vă dorește un An Nou prosper, plin de bucurii! La mulți ani! 31.12.2023

Echipa Ziarului Amprenta dorește tuturor cititorilor și colaboratorilor, un An Nou fericit, cu sănătate, liniște, prosperitate și împliniri alături de cei dragi! Vă mulțumim tuturor pentru că ne urmăriți! La mulți ani! Vă prezentăm în continuare TOP 5 cele mai citite articole ale …

Anunțuri

ANUNȚ PUBLIC – comunicare obținere autorizație de construire 19.12.2023

Numiții Copilu Ciprian și Copilu Mariana Carmen, domiciliați în municipiul Medgidia, județul Constanța, anunță că au intrat în posesia Autorizației de Construire nr. 76 din 05.12.2023 emisă pentru "Construire locuință P+1E, garaj și împrejmuire teren pe toate laturile în limitele …

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2025