(FOTO/VIDEO) Protest al cetățenilor ucraineni aflați în Constanța. Și-au pierdut casele, dar nu și speranța

Știrile zilei
Sute de cetățeni ucraineni, refugiați în municipiul Constanța au protestat în această după amiază împotriva crimelor de război ale Rusiei în Ucraina.
Protestatarii s-au adunat la Monumentul Victoriei din Parcul Primăriei Constanța unde inițiatorii manifestării au citit o scrisoare manifest.
„Este un marș pașnic împotriva statului terorist Rusia. Bombardamentul de acum 3 zile ne-a determinat să facem acest protest. Nimeni nu cred că a respirat de la ora 7.00 până la ora 1.00, cât au fost alarmele aeriene și tot timpul ne vin pe ceas și vedem că sunt riscuri de bombe, de rachete.
Toți avem familii acolo. Toți sunt speriați. Chiar și Odesa, unde era puțin mai liniște. Vrem să fie recunoscut că se întâmplă crime teroriste împotriva populației ucrainene. Avem nevoie de ajutorul NATO și al Uniunii Europene”, a spus Monica, organizatoare a protestului, locuitoare a Odesei care se află din luna martie în Constanța.
Inițiatorii marșului de protest au fost cetățeni din Odesa, Herson, Nikolaev, Kiev, Harkov, Dnepr, care au fost nevoiți să caute protecție temporară în România.
Este vorba mai ales despre mame care condamnă agresiunea armatei ruse asupra civililor din țara pe care au fost nevoite să o părăsească pentru a-și proteja copiii.
Alături de ucraineni au venit și mai mulți constănțeni.
Primăria a interzis un marș al acestora pe bulevardele din centrul orașului.
Chiar și pentru porțiunea aprobată pentru a fi folosită pentru marș, organizatorii au platit 180 de lei la primărie.
Unul dintre locurile în care s-au adunat ucrainenii a fost Consulatul Federației Ruse la Constanța.
Aici, forțele de ordine de aici au fost suplimentate.
În fața Consulatului Rusiei s-au auzit sirene si oamenii au imitat fuga de bombardamente în adăposturi.
Pe pancartele fluturate de manifestanți erau mesaje adresate reprezentanților Consulatului Rusiei: „Russian war crimes = Genocide of Ukraine”, „Arm Ukraine Now” (Înarmați Ucraina acum), „Russia is a terrorist state” (Rusia e un stat terorist) și „Save children in Ukraine” (Salvați copiii din Ucraina).
În județul Constanța sunt refugiați aproape 5.000 de cetățeni ucraineni.
Citește și:
Protest la Constanța împotriva crimelor de război ale Rusiei în Ucraina






