(FOTO/VIDEO) Protest pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța

Știrile zilei
Constănțenii protestează în fața Prefecturii Constanța, de la ora 12.00, pentru a cere redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase.
Mai mulți medici din cadrul spitalului, dar și constănțeni din societatea civilă, sunt nemulțumiți de faptul că singurul spital de boli infecțioase din municipiu stă închis și după jumătate de an de la incendiul petrecut în secția ATI.

Protestul a fost anunțat, în urmă cu câteva zile, printr-o postare pe Facebook:
„Pacienții constănțeni merită să aibă un spital unde să poată beneficia de tratament de specialitate. Personalul medical specializat merită să poată lucra într-un spital dedicat.”, se arată în evenimentul anunțat pe Facebook.

Ministrul Sănătăţii: „Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa ar trebui să reintre în circuitul public”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa ar trebui să reintre în circuitul public, menţionând totodată importanţa păstrării echipelor medicale.
„Eu unul am vizitat acest spital în luna ianuarie. Acest spital efectiv a fost deteriorat puţin, doar la parter, în urma incendiului. Autorităţile locale începuseră o renovare în zona de instalaţie electrică. Înţelesesem că se va termina în data de 28 februarie. Nu s-a terminat. Cred că acest spital ar trebui, într-un fel sau altul, să reintre în circuitul public, pentru că el nu se leagă doar de oferta de servicii pe terapie pentru boli infecţioase. Constanţa, la fel ca Iaşi şi alte oraşe din ţară, este centru regional HIV/SIDA”, a răspuns ministrul Rafila atunci când a fost întrebat de jurnalişti de ce nu a fost deschis încă Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Reamintim că la 1 octombrie 2021, în Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța a izbucnit un incendiu, unde șapte persoane internate la ATI au murit.
Deși a înaintat mai multe termene pentru redeschiderea spitalului (mijlocul lunii decembrie 2021, iar mai apoi sfârșitul lunii februarie 2022), administrația locală din Constanța, în subordinea căreia se află Spitalul de Boli Infecțioase, nu a reușit să finalizeze reabilitarea până în acest moment.

Zeci de constănțeni s-au adunat în fața Prefecturii Constanța pentru a cere redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase.

La protest sunt prezente cadrele medicale care au avut contracte pe perioada determinată la Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.
De asemenea, medicul Sorin Rugină participă la protest.
Totodată, este prezent și medicul Cora Maxim Mitroi, care a susținut în repetate rânduri importanța redeschiderii Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța.
„Tema este despre redeschiderea acestui spital și despre acordarea asistenței medicale în patologia tuturor constănțenilor”
Medicul Cora Maxim Mitroi a fost întrebată dacă există și zone din Spitalul de Boli Infecțioase care ar putea funcționa. : „Da. Aripa mică a spitalului, neafectată de incendiu, care nu ar fi trebuit să fie închisă. În aceste șase luni s-au încercat niște lucrări de renovare, dar de mică amploare. Din păcate, nici la acest moment nu e finalizată implementarea proiectului de instalație electrică. Practic sunt tergiversate lucrările. Pentru asta ne aflăm aici. Solicităm autorității publice locale, care are în administrare spitalul nostru, să întreprindă toate lucrările, cât mai urgent, pentru a da în folosință această aripă a clădirii”.
Despre situația personalului Spitalului De Boli Infecțioase, medicul Cora Maxim Mitroi afirmă că: „O parte dintre medicii sunt la secția exterioară de la Medeea, care a fost deschisă. O alta parte din personal (nu vorbim doar de medici, ci și de personalul mediu) este detașată în toate instituțiile sanitare publice din județ”.
Întrebată dacă demersurile pentru redeschiderea spitalului au fost interpretate greșit, medicul Cora Maxim Mitroi a declarat că ”Fiecare are dreptul la o opinie. Tema nu este despre noi. Tema este despre redeschiderea acestui spital și despre acordarea asistenței medicale în patologia tuturor constănțenilor. Apreciez că noi toți trebuie să luptăm pentru spital pentru ca dumneavoastră și eu, și copii noștrii, să avem un spital de boli infecțioase în toată Dobrogea”.






