(Foto/Video) Șoferi prinși băuți și fără permis în urma raziilor de noaptea trecută din Mamaia și Constanța

Știrile zilei
Noaptea trecută, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, ai Serviciului Rutier și ai Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, respectiv pentru prevenirea conducerii de vehicule sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
Polițiștii au oprit, pentru control, peste 300 de vehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest și drug-test.
În urma activităților, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.500 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere, pentru consumul de băuturi alcoolice (sub limita de infracțiune).

Șoferi băuți prinși la volan
De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
În plus, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 1 pentru conducere fără permis.
https://youtu.be/uSJ9_tPu2nc






