(FOTO/VIDEO) Viceprimarul Ionuț Rusu a intervenit prompt în incendiul din Palazu Mare, până la ajungerea pompierilor

Știrile zilei
Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață la o casă din Palazu Mare. Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, care locuiește în apropierea imobilului cuprins de flăcări, a fost primul care a intervenit cu extinctoare.
„Astăzi, de ziua pompierilor, i-am văzut în acțiune, că își fac exact treaba. La ora 08.00 am simțit un miros pe care, din nefericire, în acest mandat l-am mai resimțit de câteva ori și atunci am ieșit împreună cu soția. Am avut noroc că am niște extinctoare în casă și am putut să oprim puțin focul până au venit pompierii.
Vecinii au sărit împreună cu toată lumea, împreună cu noi, am încercat să stingem și cu apa pe care o aveam. Din fericire nu este nicio victimă, bătrânul care locuia aici a fost scos imediat și pompierii au stins incendiu.
Toată lumea s-a speriat, cred că are (n.r. bătrânul) foarte multe lucruri uscate, casa este foarte veche și a ars foarte repede. Fumul era foarte înecăcios.
Când vezi pe cineva că este în nevoie și în pericol, nu te mai gândești la viața ta, ci vrei să îl salvezi pe cel de lângă tine”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.






