Fuga de război: Poveștile de viață a trei mămici fugite din Ucraina, ajunse la Constanța pentru a-și salva copiii din ghearele pericolului

Trei mămici sosite în Constanța, în ultima lună, care și-au înscris, recent, copiii la Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu”, ne-au relatat experiența sosirii lor în România și impactul reluării activității școlare a copiilor lor într-o țară străină. Două dintre ele și-au lăsat soții în Ucraina, cea de-a treia, mai norocoasă, își așteaptă zilele următoare, în România, soțul care urmează să își termine voiajul pe mare. 

Experiențele povestite sunt cutremurătoare.

Negreșit și copiii și adulți vor fi o lungă perioadă afectați de tot ceea ce au văzut și au trăit până la ajungerea în România. O țară care i-a primit cu brațele deschise, așa cum nu se așteptau. Primesc aici sprijin și cazare, însă gândurile lor se îndreaptă permanent la soții, părinții, rudele și prietenii rămași acasă.

Autoritățile școlare constănțene s-au mobilizat de ceva vreme pentru a le oferi copiilor refugiați ucranieni posibilitatea de a fi integrați în școlile din municipiu și județ.

Cu un efort susținut, al conducerii unității de învățămnt, dar mai ales a colectivului de cadre didactice, la Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu” din Constanța frecventau cursurile, până ieri, opt elevi: Veronica (10 ani – a-III-a D), Bohdan (9 ani – III-a D), Daria (11 ani – III-a C), Karina (10 ani IV-a A), Alisia (12 ani – VII-a C), Elisaveta (7 ani – IE), Kostyart (14 ani – VIII-a C), Veronika (12 ani – VII-a C).

Am reușit să stăm de vorbă cu trei dintre mămicile copiilor care frecventează cursurile școlii nr. 12 din Constanța pentru a afla experiența trăită.

Am încercat să le aflăm povestea plecării lor din calea războiului, dar și impactul pe care acesta l-a avut asupra copiilor lor și nu în ultimul rând primele impresii după câteva zile de școală în sistem românesc.

O parte dintre copii cunosc limba engleză, dar la un nivel minim conversațional astfel că orele nu pot fi susținute în limba engleză.

Dacă pentru unii profesori, precum Valentina Taras, învățător la clasa a III-a D, este mai ușor de comunicat cu cei doi elevi ucranieni pe care îi are în clasă, cadrul didactic cunoscând și limba rusă, pentru ceilalți învățători sau profesori este destul de dificil. Dar nicidecum imposibil.

Astăzi, autoritățile școlare județene au anunțat că la Școala nr. 11 din Constanța se vor organiza două clase destinate copiilor refugiați ucrainieni: una pentru preșcolari cu vârste în 3-6 ani și una pentru învățământ primar. Elevii de nivel liceal vor fi repartizați către licee cu învățământ bilingv, română-engleză.

Anna, Daria și Tatiana, trei mame eroine care au fugit din calea războiului pentru a-și salva copiii

Anna are 28 de ani este din Nikolaev și a ajuns la Constanța, împreună cu cele două fete ale sale de 12 ani și 7 ani, Alisia și Elisaveta, în urmă cu o lună, iar de două zile ele merg la școală.

Fata cea mică, Elisaveta, a fost primită cu multă căldură de colectivul clasei I E, al cărei profesor învățător este Eugenia Zanfir.

Fata mai mare, Alisia, este la începutul adolescenței, iar impactul războiului asupra sa a fost mult mai dur.

„Fetelor încă le este frică de ceea ce au văzut în orașul nostru, până să ajungem aici. Când veneam spre România, fata cea mare a avut un atac de panică foarte ciudat și am înțeles că nu este bine și că este afectată. A vorbit deja cu un psiholog, îmi este frică de această situație și de impactul pe care îl are asupra lor acest război. Mulțumesc celor care ne-au ajutat și ne ajută în continuare!”, a spus Anna. 

La Constanța stă împreună cu copiii săi într-o locuință din zona veche a Constanței, împreună cu mai multe mămici din Ucraina și copiii lor, prin binevoința unor voluntari.

Anna ne-a povestit drumul pe care a trebuit să îl urmeze împreună cu fetele sale pentru a fugi din calea războiului, dar și despre tristețea pe care o simte când se gândește că și-a lăsat în urmă, la Nikolaev, tatăl bolnav și soțul:

„Din Nikolaev până la Odesa am mers cu mașina, mai apoi cu trenul până la Ismail, iar mai apoi cu nava de la Izmail până la Isaccea. Mai apoi, voluntarii ne-au ajutat să ajungem în locul unde stăm acum (…) Vorbesc cu soțul meu în fiecare zi la telefon, ne vedem și cu camera. Îl văd foarte trist, situația e din ce în ce mai grea acolo”, ne-a mai spus Anna.

Bărbatul rămas în ucraina le ajută pe mamele cu copii să ajungă cu mașina din Nikolaev în Odesa pentru a fugi din calea războiului.

În Nikolaev locuiau într-un apartament. Este îngrijorată că nu va mai avea unde să se întoarcă atunci când conflictul se va termina. „Mi-a fost greu să îmi las soțul, să plec doar cu copiii și cu lucrurile ce le aveam pe mine. Am luat două bagaje mici cu documente și lucruri pentru fete”, a spus Anna. 

Fetelor sale le place în România.

„Cei din jur vor să ne ajute mereu, suntem încântați de bunăvoința pe care am găsit-o aici. Copiii au început școala și sunt foarte încântate”, mai spune Anna.

Anna și-a găsit chiar și de lucru, la o florărie cunoscută din Constanța, job pe care îl îndrăgește și îl face cu plăcere, deși în țara sa era avocat.

Este dispusă să stea în România până când războiul se va încheia în Ucraina.

Un drum lung spre libertate

O altă mămică care a fost nevoită să-și părăsească țara pentru a fugi de război este Tatiana, mama Veronicăi, o copilă înaltă, frumoasă și senină, în vârstă de 10 ani și a lui Artiom, în vârstă de 3 ani care merge la grădinița aflată în proximitatea Școlii nr. 12.

Veronica a fost integrată la clasa profesorului învățător Valentina Taras, cadru didactic cunoscător de limbă rusă. Un beneficiu în plus pentru Veronica, care a fost primită de noii săi colegi cu brațele deschise și cu care, de la o zi la alta, se împrietește tot mai mult. Beneficiile sunt și de partea elevilor români care și ei învață cuvinte în limba ucraniană.

„Povestea mea începe în dimineața zilei de 24 februarie, ora 4,30, când toată familia a fost trezită de o zguduitură puternică a întregii clădiri, situate în apropierea Mării Negre, din Odesa. Situația s-a repetat constant până în 27 februarie când, constatând că nu se opresc atacurile dinspre mare, împreună cu familia am luat decizia de a ne muta la locuința de la țară care se afla în proximitatea orașului. Ajungând am constatat că și aici au început exploziile și împușcăturile fără vreo țintă anume. Nu se ținea cont că este vorba de civili sau militari. Am luat decizia de a pleca și din casa de la țară, doar cu ce aveam pe noi. Nu am apucat să facem niciun bagaj, doar cu hainele de pe noi și cu pisica am plecat spre graniță.

Aici era foarte aglomerat. Am parcurs într-o noapte doi kilometri și ne-am dat seama că nu vom putea trece prima graniță.

Ne-am întors și ne-am îndreptat către al doilea punct de trecere unde am stat și aici foarte mult timp. Nu am putut să trecem nici aici. Drumul până la graniță a fost cumplit de greu, am fost nevoiți să ocolim tot timpul localitățile ruinate și în flăcări după bombardamente. Am mers pe câmp, iar una dintre nopți am petrecut-o efectiv pe câmp.

Ne-am îndreptat către al treilea punct de graniță, am trecut și am fost preluați de voluntari. Am fost primită cu atâta căldură în România care ne-a mai atenuat din durerea resimțită în toate momentele anterioare. Situația mea nu este atât de gravă precum cea a rudelor care au rămas încă în Odesa. Am o mătușă care stă la granița cu Belarus și stă de o lună de zile în subsol, fără medicamente, căldură, lumină. Când poate ieși de acolo ne sună și ne spune că este încă în viață (…). Mulțumim pentru căldura și ospitalitatea cu care am fost primiți, abia în ultimele zile am putut să dorm știindu-i pe copii în siguranță aici în Constanța”, povestește mama Veronicăi.

Veronica spune că fiica sa a fost întâmpinată minunat, copiii clasei a III D sunt deschiși, buni, săritori și o ajută în tot ceea ce face.

„Este fascinantă de profesori, care îi explică de mai mult ori dacă nu a înțeles, nu se grăbesc, nu o ceartă, cu mult calm. Veronica apreciază comportamentul tuturor, al copiilor și al profesorilor, atenți la nevoile sale. Sunteți cei mai buni, vă spun asta din suflet și vă mulțumim din inimă”, spune Tatiana. Mama completează ca Veronicăi nu-i plăcea la școală, dimineața aveau discuții mereu în acest sens, aici se trezește singură și merge pe jos ca la o sărbătoare.

„Este un mare plus că fiica mea poate vedea cum este normalitatea în învățământ, în Ucraina este altceva”

Cea de-a treia mămică cu care am stat de vorbă, Daria, din Odesa, a primit vestea izbucnirii războiului prin telefon, de la rudele sale, în dimineața zilei când a început conflictul. Panicată și-a făcut bagajele și a plecat la rudele din afara orașului.

„Am luat o mașină care trebuia să ne ducă până în România, însă am fost păcăliți. ne-a dus doar până la Ismail. Am căutat un alt transport care să ne transporte până la granița cu România și am reușit să trecem granița. Am fost ajutați de voluntari, ni s-au întocmit toate actele de care aveam nevoie”, a spus Daria, mama Karinei (10 ani) și a lui Vladislav (3 ani).

În Constanța sunt de aproximativ 10 zile și este încântată că fata sa, Karina, a reușit să fie integrată la o școală românească, iar ea va putea chiar să-și și găsească un loc de muncă de pe urma căruia să se întrețină.

„Karina se va adapta repede, se vede pe chipul ei că este fericită. În Ucraina este altceva, este un mare plus că ea poate vedea cum este normalitatea în învățământ. Este bine că interacționează cu copii de vârsta sa”, ne-a spus mămica.

La rândul ei, Karina spune că îi plac noii săi colegi și chiar dacă a avut emoții, s-a împrietenit imediat cu colegele sale din clasa a IV-a A, coordonată de profesor învățător Menagi Elis.

După spusele mămicii, la începutul de an școlar din Ucraina, în septembrie 2021, copiii erau pregătiți să învețe după manuale de limbă rusă, însă peste noapte totul s-a schimbat în limba ucraineană. „Odată introdusă limba ucraineană vorbitorilor de limba rusă notele elevilor au scăzut dramatic”, a mai spus Daria.

Karina a urmat cursurile școlii ucrainiene.

„Copiii refugiați au fost primiți cu foarte mare căldură de copii, aceștia au fost nerăbdători sa interacționeze cu ei. Putem spune că deja sunt integrați în colectiv, copiii singuri au găsit modalități diverse de comunicare, se joaca împreună, învață unii de la alții expresii, cuvinte din limba celuilalt.

Este interesantă această experiență în care lecțiile noastre sunt condimentate cu enunțuri și într-o altă limbă, engleză sau rusă. Ne bucurăm că putem să le aducem un strop de alinare și că putem ajuta ca acești copii să se bucure din nou de copilărie”, ne-a declarat profesorul învățător Valentina Taras, vorbitor nativ de limbă rusă.

Mulțumirile noastre depline merg către Valentina Taras pentru ajutorul acordat în comunicarea cu cele trei mămici și realizarea acestui reportaj!