(Galerie Foto) Revoltător! Troița din curtea Spitalului Județean Constanța a fost vandalizată din nou

Știrile zilei
După ce în urmă cu o săptămână, înainte de Crăciun, troița ridicată de SC Arimex Comexim 2000 SRL a fost vandalizată de oameni fără suflet și credință, iată că hoții au reapărut și au stricat din nou chipul Mântuitorului, a Maicii Domnului și a Sfântului Ioan. De această dată și mai rău decât prima dată.
Persoane necunoscute au acoperit atunci cu vopsea fețele sfinților. În ziua Nașterii Domnului s-a furat ghirlandă de brad, steaua și instalația electrică. Ori de câte ori cineva lasă la picioarele Mântuitorului o candelă aprinsă, această este furată. Conducerea Spitalului Județean declara înainte de Crăciun că se va face plângere la poliție și că zona va fi supravegheată mai bine decât se întâmplă de obicei.
Iată cum arăta troița după prima vandalizare:
Conducerea societății l-a chemat din nou, după prima întâmplare, pe pictorul care a realizat lucrarea pentru a o reface, însă iată că minunea și frumusețea icoanei a fost batjocorită din nou. Se pare că paza bună promisă au fost doar vorbe în vânt de vreme ce oameni mărunți sufletește au ponegrit troița ridicată cu trudă pentru ca pacienții credincioși internați la Spitalul Județean Constanța să aibă unde aprinde o lumânare.
După a doua vandalizare, troița arăta astfel:
Asociația ,,Suflete deschise” și Capela Sfantul Mare Mucenic Pantelimon oferă drept recompensă suma de 5. 000 lei pentru informații care vor conduce la identificarea răufăcătorilor care au vandalizat troița de la intrarea in Spitalul Clinic Judetean de Urgenta ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Informațiile vor fi transmise către Inspectoratul de Poliție Județean CONSTANȚA.
Telefon centrală 0241.611 364. 27.
Adresa: Bulevardul Mamaia nr. 106 sau la telefon 0241660580






