(Galerie foto) Un microbuz s-a răsturnat la ieșire din Topraisar. Sunt mai multe victime

Știrile zilei
Trei persoane au fost transportate la spital, cooperante, iar alte 4 primesc îngrijiri la fața locului după ce un microbuz s-a răsturnat la ieșire din Topraisar.
Din primele date, este vorba despre un autoturism, care, pe DN 38, la ieșire din Topraisar, at fi avut o explozie la unul dintre pneuri și s-a răsturnat.
În autoturism se aflau opt persoane, aceștia erau muncitori necalificați care se întorceau de la locul de muncă.
UPDATE:
„În jurul orei 20:20, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a condus un autoturism pe DN 38, în afara localității Topraisar, dinspre Topraisar către Amzacea şi, ajungând la km 22, a pierdut controlul asupra direcţiei către dreapta, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a 3 pasageri, toți bărbați, în vârstă de 45 ani, 29, respectiv 54 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Potrivit medicilor Serviciului Județean de Ambulanță Constanța una dintre victime – un bărbat 54 ani prezintă traumatism abdominal, un altul de 29 ani are traumatism toracoabdominal iar cel de-al treilea rănit, un bărbat de 45 de ani are traumatism la umăr și abdominal.






