Garda Națională de Mediu a dat amenzi de peste 1,2 milioane de lei pe litoral și a suspendat șase activități

Știrile zilei
Garda Națioanală de Mediu (GNM) a desfășurat o acțiune amplă de control, în perioada 11 iunie – 14 august, în zona stațiunilor de pe litoral. Aceasta a vizat verificarea respectării prevederilor legislației de mediu la nivelul unităților de cazare și alimentație publică, al șantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.
Acțiunea, care a fost coordonată de comisar general adj. Florin Bănică, s-a desfășurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din țară, care au fost detașate pe litoral în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța și al eficientizării tipului de reacție în cazul sesizărilor primite de la cetățeni.
În timpul controalelor, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislației de mediu, fapt care a generat următoarele rezultate ale acțiunii de control:
- 182 de inspecții efectuate
- 84 de sacțiuni aplicate
- 1.204.000 lei valoarea totală a amenzilor
- 6 suspendări de activitate, o desființare de lucrări cu aducerea terenului la starea inițială, precum și confiscarea unui autovehicul.
- a fost înaintată și o sesizare penală, către organele în drept, pentru depozitări necontrolate de deșeuri.
La finalul acțiunii, Florin Bănică a declarat acțiunile de pe litoral au venit în sprijinul turiștilor, pentru ca aceștia să găsească plaje curate atunci când vin în concediu:
„Am extins numărul de controale în zona stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiștii care își petrec vacanța aici să se bucure de plaje și unități de cazare curate și primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancțiuni drastice și am ajuns până la suspendări de activitate și sesizări penale pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizați vor înțelege că unde-i lege nu-i tocmeală și vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancționați!”, a precizat comisarul general adj. Florin Bănică.
Foto: Facebook






