Gerul pune stăpânire pe România: de săptămâna viitoare vremea începe să se încălzească

Știrile zilei
Valul polar anunțat de meteorologi se apropie de România. Gerul va pune stăpânire pe aproape toate regiunile țării. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat, în unele zone până la -20 de grade Celsius.
Temperaturile resimțite vor fi însă mai mici, accentuate de vântul care va atinge la rafală și 90 de km/h. De duminică dimineața, un val de aer polar îngheață România.
Va fi un episod de iarnă autentică în zona de munte, până vineri dimineață la ora 10.00, cu viscol, la peste 1600 de metri și zăpadă troienită. În restul regiunilor vremea devine caldă pentru această perioada, maxime de 8-10 grade Celsius.
De la acest final de săptămâna vremea se răcește semnificativ, o masă de aer rece cuprinde țară noastră, geroasă, începând de duminică dimineață, ne așteptăm la temperaturi minime între minus 17 și minus 7 grade Celsius. Urmează o săptămâna, așa cum arată estimarea, cu o vreme rece, temperaturi destul de coborâte însă precipitațiile par că se vor restrânge ca arie de acoperire.
Specialiștii ANM spun că inclusiv în Capitală valorile din termometre să se apropie de minus 9 grade Celsius.






