Gheorghe Hagi, mesaj pentru suporteri: Fariștii trebuie să susțină această echipă

Sport
În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la finalul partidei amicale contra echipei CSA Steaua, Gheorghe Hagi a oferit câteva declarații cu privire la situația Farului Constanța și la cum pot ajuta constănțenii să devină o echipă de neînvins.
Fostul internațional a specificat că echipa de la malul mării are nevoie de buget, iar soluția ar fi ca suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion, așa cum se întâmpla în trecut:
„Fariștii trebuie să susțină această echipă, să umplem stadionul cum se întampla în anii ’70-’80 pentru pentru a avea un club puternic să ne batem cu cei mai buni”
Avem nevoie de buget pentru a fi puternici, iar cine e farist trebuie să fie forever. Vrem să facem un club ca afară, bazat pe suporteri, pentru că un club este pentru suporteri”, a declarat Gheorghe Hagi.
Tot legat de buget, antrenorul Farului a mărturisit că a fost nevoie să vândă mai mulți jucători pentru a putea acoperi găurile din buget:
„Am fost forțați să vindem jucători pentru a acoperi deficitul de buget. Dacă echipa este într-adevăr iubită de toți constănțenii, fiecare trebuie să contribuie într-un fel sau altul, lucrurile nu se rezolvă numai dacă e Hagi pe bancă”, a explicat Gheorghe Hagi.
Acesta a mai declarat că autoritățile ar trebuie să reglementeze situația sportului românesc, astfel încât firmele să vină și să investească în echipe:
„Cei de sus trebuie să scoată lege pentru România, pentru sportul românesc. Afacerile se fac cu firme, care pot cumpăra acţiuni. Să vină să cumpere. Altfel ne înecăm. Noi suntem colacul acum. Sunt în mare cu colacul, salvează-te! Eu ce să fac? Anul trecut am avut salariu 500 de euro. Până când? Şi eu vreau să fiu plătit, dorit” a transmis Gică Hagi.
De asemenea, Gheorghe Hagi le-a spus jurnaliștilor prezenți la conferință că dorește să rămână cu 10-20% din acțiuni la Farul Constanța și să se concentreze mai mult pe antrenorat. Acesta a declarat că în situația în care echipa nu va performa, se va retrage și de pe banca tehnică.
Foto: Facebook







