Gigi Becali va organiza o slujbă de sfințire a traseului pe care se va desfășura parada gay în București

Știrile zilei
Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, va organiza o slujbă de sfințire a traseului pe care se va desfășura parada gay în București. Slujba de sfințire va fi organizată duminică, 15 august 2021, începând cu ora 12:30, în Piața Victoriei, după sfânta Liturghie oficiată cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului.
„O sa va spun, ca sa înțeleagă toată lumea. Sa nu mai existe contradicții. Oamenii ăștia fac ce vor, sunt liberi, e păcatul lor. Fac ostentativ, e păcatul lor, treaba lor. Noi ii lăsam, ca așa e democratic, fac conform legii. Așa cum a sfințit Iisus apa mării, să alunge demonii din apă așa vom face și noi. Dacă nu vom face asta, nenorociri mari se vor întâmpla pe tot parcursul lor. Și noi vom face și dacă nu face Patriarhia, voi face eu, cu preoți si cu heruvimi și serafimi, ca nici un centimetru călcat de ei să nu rămână nesfințit cu agheasma”, a declarat Becali, potrivit r3media.ro.
Marșul homosexualității va avea loc, în acest an, pe 14 august, pe Calea Victoriei, cu participarea a maxim 500 de persoane. Organizatorii au anunțat deja că nu intenționează să respecte prevederile legale privind numărul de participanți.





