Glumă proastă făcută de doi muncitori de la o fermă de lângă Cernavodă! Au apelat 112 pentru a se distra!

Știrile zilei
Desfășurare importantă de forțe noaptea trecută pentru a salva o persoană căzută într-o groapă în incinta unei ferme din Cernavodă. Totul s-a dovedit a fi doar o glumă proastă pusă la cale de doi muncitori, ce probabil se plictiseau într-o seară de marți.
Noaptea trecută, în jurul orei 22.00, un apel la 112 a pus în alertă autoritățile după ce bărbatul care a sunat a spus că o persoană a căzut într-o groapă de aproximativ trei metri adâncime, în zona Ferma Domeniul Bogdan, de lângă Cernavodă.
La căutarea persoanei posibil căzute într-o groapa s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanta SMURD B din cadrul Detașamentului Medgidia. Ajunse la fata locului pompierii au început să verifice fiecare groapă din perimetrul fermei. Acestora li s-au adăugat și echipaje ale poliției și jandarmeriei. Nu a scăpat de verificare nici canalele tehnologice din zona respectivă.
La un moment, polițiștii au reușit sa ia legătura atât cu persoana care a sunat la 112 cât și cu cel presupus căzut în groapa, aceștia afirmând ca au făcut o farsă.
Au fost demarate demersurile pentru ca cele două persoane să fie sancționate conform legislației în vigoare, au transmis autoritățile.
UPDATE:
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat apelantul, acesta fiind sancționat contravențional, conform legislației în vigoare, cu suma de …. 500 de lei.






