Hackerii au spart site-ul Ministerului Dezvoltării: Ei au transmis că vor demasca toți parlamentarii corupți

Știrile zilei
Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), mdlpa.ro, a fost spart de hackeri, iar pagina nu poate fi accesată nici la această oră.
Atacatorii virtuali anunță prin așa-numita „Operaţiunea România” că în curând, parlamentarii care au încălcat legea vor fi demascați și trași la răspundere pentru faptele lor.
Mesajul transmis de aceștia este unul împotriva corupției din țara noastră, care spun ei afectează dezvoltarea socială și economică a României.
„Din păcate, corupţia este încă o problemă majoră în ţara noastră şi afectează negativ dezvoltarea socială şi economică. Cu toate acestea, sunt convins că putem schimba această situaţie prin angajamentul nostru ferm împotriva corupţiei şi prin faptul că ne unim forţele pentru a lupta împotriva acesteia. În acest sens, trebuie să fim foarte atenţi şi să nu acceptăm niciodată acţiunile corupte ale celor care se află la Putere. În curând, toţi parlamentarii României vor fi demascaţi pentru acţiunile lor corupţie şi vor fi traşi la răspundere pentru faptele lor”, este o parte din anunţul hackerilor, citat de gândul.ro.
De asemenea, postarea atacatorilor cuprinde și îndemnuri la clonarea de carduri sau de accesarea ilegală a conturilor de pe rețelele de socializare.






