Halep: S-a ales cu o sumă uriaşă la US Open şi a urcat în ierarhia mondială

Sport
Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) a fost eliminată de la ultimul Grand Slam al anului, US Open, după o partidă în care a fost învinsă de Elina Svitolina (Ucraina, 26 de ani, 5 WTA).
Simona Halep a reuşit să lege patru partide la US Open, ceea ce e o performanţă, în condţiile în care, în ultimii ani, constănţeanca a avut mai mereu şederi scurte, la New York. Dacă ar fi învins astăzi, „Simo“ şi-a fi egalat performanţa din 2016, an în care a atins ultima dată sferturile, la US Open.
N-a fost să fie, iar asta pentru că, Halep a dat de o adversară, Elina Svitolina, în mare formă. Care a şi tranşat în favoarea ei toate momentele cheie ale meciului.
Premiul de consolare pentru Halep vine atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar. În primul rând, ea a abordat US Open de pe locul 13 în lume, iar acum, în clasamentul live, actualizat în timp real, se află pe 11.
Apoi, participând la US Open-ul care a pus la bătaie cele mai mari premii din istoria turneului, Simona s-a ales cu un cec în valoare de 265.000 de dolari pentru atingerea optimilor. Astfel, s-a mai apropiat de Maria Şarapova, în clasamentul all-time al banilor din tenisul feminin, care acum arată aşa la vârf:
- Serena Williams – 94.518.971 de dolari
- Venus Williams – 42.280.541 de dolari
- Maria Şarapova – 38.777.962 de dolari
- Simona Halep – 37.842.748 de dolari
- Caroline Wozniacki – 35.233.415 de dolari
Declarațiile Simonei Halep
„Nu-mi place niciodată să joc cu Elina Svitolina, meciurile sunt grele, sunt ciudate contra ei, am revenit eu, a revenit apoi ea la unele meciuri. Trebuie să stai concentrată la fiecare punct şi să alergi mult, să munceşti, e muncă brută la partidele cu ea. A fost un meci greu. Ea a jucat foarte constant, n-a ratat mult, a fost puternică pe picioare, a alergat mult, aşa că toată admiraţia pentru ea.
Cât despre mine, am fost un pic stresată şi tensionată înainte de meci pentru că ştiam că va fi unul dificil. Eram şi un pic obosită după cele trei partide aici. Per total, am făcut o treabă bună aici. Sunt optimistă pentru că am putut evolua fără dureri.
Acum mă voi odihni puţin şi voi reflecta la ce trebuia să fac mai bine în acest meci. Era normal ca ea să aibă prima şansă pentru că a adunat mai multe meciuri în acest sezon şi mai multă încredere.
O să merg acasă, o să mă odihnesc şi, în funcţie de cum îmi voi simţi corpul pentru că e uzat, voi decide ce se va întâmpla. Trebuie să vorbesc cu doctorii mei şi apoi voi vedea dacă voi mai participa în turnee, îmi doresc să mai joc, să adun turnee şi meciuri, dar vreau şi să mă protejez. Dacă trebuie să o iau mai uşor, aşa voi face”.
Sursa: www.adevărul.ro







