Haos pe Autostrada Soarelui la întoarcerea din vacanță. Cozile se întind pe kilometri

Știrile zilei
Cei care au petrecut minivacanța de 1 Mai pe litoral se întorc spre case însă mai au de petrecut câteva ore în trafic până la destinație.
Tradiționalele cozi de mașini care se întind pe kilometri întregi sunt pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui, în zona podului de la Cernavodă.
În acest context, polițiștii au ales să oprească circulația dinspre București spre Constanța și le recomandă șoferilor care se întorc de la mare să aleagă rutele alternative.
De asemenea, polițiștii efectuează verificări pentru consumul de substanțe interzise, aceștia fiind însoțiți și de câinii antidrog.





